St. John - Londra Restaurant review

Aveam de gând sa postez un alt review azi, tot de la un restaurant Londonez, numai ca pana la urma, ca sa fie un pic mai de actualitate, am ales s-a descriu vizita mea la St. John.
Astăzi s-a publicat lista celor mai bune 50 de restaurante din lume, lista votata de peste 900 de experți din industria restaurantelor.

Parte din festivități, se acorda și premiul The Diners Club Lifetime Achievement Award pentru cineva care prin rezultatele de-a lungul anilor a ajuns sa fie considerat o legenda în domeniu.
Anul asta, premiul a fost primit de către Fergus Henderson de la restaurantul St John.

Când a deschis restaurantul în 1994, filozofia lui de a găti toate părțile componente ale unui animal era destul de necunoscuta și neobișnuita pentru restul populației.


Restaurantul a primit o stea Michelin în 2009 si apare cu consecventa in lista amintita mai sus cu cele mai bune restaurante ale lumii. Anul asta este pe poziția 55.

De restaurantul asta am aflat prin cartea de rețete publicata de ceva ani. Burta, limba, copite, genunchi, urechi, coada.... sunt toate folosite în rețete.

Restaurantul este cât se poate de nepretențios. Se poate spune ca face o virtute din a fi simplu și la obiect.
Rege în locul asta este doar mâncarea buna, de preferința în compania prietenilor.

Filozofia asta se observa încă de la intrare.
Împreuna cu un grup de asiatici, ne-am tot învârtit prin fata restaurantului, nevenindu-mi sa cred ca intrarea este de fapt gangul întunecos din fata noastră.

Dupa ce am trecut prin gangul cu pricina, am intrat într-o sala mare care arata a orice, dar nu restaurant.
In stânga e un bar făcut din tabla, fără prea multa activitate când am trecut eu pe acolo.

...iar în fata un fel de brutărie, cu fără prea multa activitate și produse.


Asta o fi locul?

Undeva lateral, am băgat de seama ca sunt niște scări care mi-au mai dat o speranța. Bingo! Pe acolo e...

Sala de restaurant...
Peretii sunt exact cam cum arata un perete proaspăt dat cu var într-o casa de cultura comunista, iar scaunele așișderea.
Mesele au fete de masa, dar cam asta e partea cea mai luxurioasa a restaurantului.

Meniul este destul de scurt, cu patru sau cinci feluri de mâncare în fiecare categorie.

Lista de băuturi este relativ lunga și cu preturi cât se poate de normale.

Daca la alte restaurante fiecare fel de mâncare poate sa conțină liniștit câteva duzini de ingrediente, magia în restaurantul asta se atinge cu liste aproape spartane. Nu sunt neobișnuite mâncăruri cu doar trei sau patru ingrediente.

Snails, Celery & Lovage

Un fel foarte neașteptat pentru mine sa gătești melci. In cartea mea, melcii se fac întotdeauna cu unt și usturoi.
Aici la restaurantul asta am învățat ca melcii pot fi delicioși și făcuți altfel.
Dovada...

Pentru ca am fost pofticios, chiar dacă ospătarul m-a sfătuit împotriva, am comandat și al doilea aperitiv.


Roast Bone Marrow,& Parsley Salad
Înainte sa vina mâncarea, a venit instrumentul de extracție :)

Oasele se servesc pe un pat de sare gri, parte din care se presupune ca se presară peste măduva.
Surpriza felului asta de mâncare a fost salata de pătrunjel care a complimentat de minune măduva. Foarte proaspătă, a făcut sa mai taie din gustul foarte bogat al măduvei.

Roast Ox Liver, Trotter, Prunes & Mash
Inca o data ceva inedit pentru mine.
Ficat de bou, cu prune în sos de copite. Inca o farfurie rasa

Eccles Cake & Lancashire Cheese
Desertul a fost un fel de plăcinta de coacăze, servita lângă o bucata serioasa de brânza Lancashire.

Toate felurile de mai sus, udate bine de câteva pahare de proper British Ale :)

Pana la urma, exact ce mi-a fost promis mi s-a și oferit.
Mâncare fără pretenții sau sofisticare dar garantat gustoasa.

Din cele sase sau șapte restaurante vizitate în timpul vizitei astea de la Londra, asta a fost cu siguranța cel cu preturile cele mai accesibile. Asta nu l-a împiedicat sa fie la fel de satisfăcător ca celelalte cu mult mai multe pretenții.