Searching for culinary perfection, one recipe at the time

miercuri, august 04, 2010

O zi... patru tari

Este a doua zi de vacanta asa ca promisiunea de a scrie sfirsitul fiecarei zile.. a fost si s-a dus :-).

Aseara am ajuns inapoi in camera pe la 12:30am ora locala, am luat laptop-ul in brate sa scriu... si dupa 10 minute am auzit ca prin vis pe Magda "Vrei sa dormi cu laptopul in brate sau il punem jos?" Adormisem instantaneu.

Deci... Recapitularea zilei de ieri.

Zborul.

Am plecat cam cu o ora intirziere din Newark in conditiile in care aveam o ora si jumatate intre conexiuni la Reykjavik.
Low-fare nu e chiar asa de rau... daca ai sub 1 metru 50 si faci exercitii de ioga zilnic. In afara ca am stat inpachetati ca sardelele si ca nu prea au aer conditionat totul a fost perfect. Bauturile si mincarea au fost contra cost dar ca sa fiu cinstit erau la fel de scumpe ..sau ieftine ca in aeroport.


Am ajuns cam cu o ora intirziati in Reykyavik dar asa cum au promis, avionul pentru Luxemburg ne-a asteptat. Bucurie... Nu la fel de bucurosi au fost restul pasagerilor care au trebuit sa ne astepte.
In timpul zborului am reusit sa dorm dar cind m-am sculat am fost la fel de vioi ca un surub ruginit. Nu imi amintesc sa fi fost asa de achilozat vreodata. Dar ce a fost cel mai important a fost ca am ajuns in Luxemburg.. cui ii mai pasa de muschi amortiti si inchieturi care nu mai raspund..


Luxemburg.

In Luxemburg am stat aproape 5 ore. Ne-am invirtit un pic prin oras si cam atit.

O sa ne intoarcem inapoi pentru o zi si jumatate inainte sa plecam.

Parte din plimbare a fost o pauza scurta la o terasa pentru un Leffe brun si niste desert. Cind ne pregateam sa plecam am observat cu stupoare ca de fapt am fost la o Pizza Hut!!




Paris
La Paris am ajuns cu trenul, vestitul TGV.

Tot timpul m-am intrebat cum de americanii nu pot sa construiasca si ei ceva similar cu TGV. Daca francezii pot, americani de ce nu pot. Cu ocazia asta am aflat raspunsul. Nu au nevoie sa-l construiasca pentru ca deja il au. Se numeste Amtrak. TGV-ul francezilor este la fel de murdar si prost ca Amtrak-ul. Mocheta pe jos era murdara, jumatate din timp nu am avut aer conditionat si pe la jumatatea drumului s-a defectat.

De la gara de Est dupa 5 minute de mers pe jos am dat de hotelul nostru. Receptionerul era ocupat sa vinda o camera de o persoana la niste chinezi pentru 185 de euro in conditiile in care noi am dat pe camera noastra de 4 persoane 110 dolari pe noapte. Not bad!!

Vine si rindul nostru si ma intreaba care e treaba noastra pe acolo. Ii zic eu cum ca avem o rezervare .. Imi cere pasaportul si ma intreaba cum ma cheama.


Aici incepe partea funny. Cum vorbeam cu el in engleza i-am raspuns fara sa ma gindesc prea mult, Mitrut asa cum il pronunta americanii. La care nea Gigi, ca asa s-a dovedit ca il cheama, imi zice dupa ce se uita in pasaport: pai sigur, cum iesiti din Romania nu mai stiti Romineste.. Va engleziti si frantuziti imediat.. Si a tinut-o tot asa.. Dupa care ma anunta ca camera mea de 4 persoane nu mai e. Fuse, fuse si se duse. Dar in dezavantajul hotelului o sa-mi dea doua camere de doua persoane. Well.. Ce sa fac, am inghitit-o si am vrut sa merg mai departe.

Dar experienta cu nea Gigi nu sa terminat aici. Tot spre avantajul meu ar trebui sa-mi vinda niste bilete la niste tururi sau spectacole din Paris. Cind si-a dat seama ca nu o sa cumpar nimic de la el mi-a zis: cum vrei, daca ai venit pina aici si nu vrei sa te gindesti si la copii atunci e treaba ta... Si mi-a intors spatele si nu a mai vrut sa vorbeasca cu mine. Ha, Ha, Ha


Cind am terminat cu despachetatul se facuse deja 9:30 asa ca nu a mai prea mult timp pentru restul zilei. Asa ca am isit sa mincam undeva. Undeva a fost la un restaurant la care am vrut sa mergem prima oara cind am fost la Paris si la care nu am ajuns  Au Pied de Cochon.

Acolo am dat peste eficienta proverbial a ospatarilor din Paris. Erau extrem de aglomerati dar am avut noroc si ne-au gasit o masa dupa 5 minute... bucurie mare.

Dupa 30 de minute de asteptat ospatarul nostru era to la stadiul "tout de suite". Dupa vre-o 40 de minute .. fara exagerare.. ne-a luat comanda.

Eu si Andrei am comandat picior de porc,

Magda rata la cuptor si Roxana un cotlet. Mi-a placut la nebunie, Andrei l-a urit cu pasiune. Nu i-a placut de nici o culoare. Faptul ca 90 % din parte comestibila a fost zgirciuri si piele de porc nu a ajutat prea mult.


Cind am ajuns la hotel era in jur de 12:30. Pina ne-am culcat sa facut deja 1. Asta a fost un motiv bun pentru care nu ne-am sculat pina la 10:30 cu toate ca ne-am propus sa ne sculam la 8. Poate miine?
Share this post

0 comments

:) :-) :)) =)) :( :-( :(( :d :-d @-) :p :o :>) (o) [-( :-? (p) :-s (m) 8-) :-t :-b b-( :-# =p~ :-$ (b) (f) x-) (k) (h) (c) cheer

 
© The Wandering Oltean
Designed by BlogThietKe Cooperated with Duy Pham
Released under Creative Commons 3.0 CC BY-NC 3.0
Posts RSS Comments RSS
Back to top